George Ciucă și-a găsit sfârșitul la doar 21 de ani. Tânărul avea toată viața înainte, însă totul s-a terminat într-o fracțiune de secundă. Un accident straniu s-a produs în Costești, județul Argeș.
George și-a pierdut viața într-un tragic accident în județul Argeș. Tânărul de 21 de ani a pierit în propria mașină, după ce a pierdut controlul volanului, pe un drum drept, iar polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat incidentul rutier. BMW-ul a scăpat de sub control, s-a izbit de un copac, a lovit o mașină parcată, a spulberat un gard şi apoi s-a oprit într-o casă. Din nefericire, impactul a fost fatal pentru tânărul aflat la volan.
Martorii au rămas șocați de întregul accident și au sunat imediat la 112. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, pompieri și polițiști care au intervenit imediat. George a fost scos dintre fiarele autoturismului, însă din păcate viața lui nu a putut fi salvată. Medicii au făcut tot posibilul, însă el nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Familia este cuprinsă de durere, după pierderea tânărului de 21 de ani. Mama acestuia a postat un mesaj emoționant pe Facebook, prin care și-a luat adio de la fiul ei: „Copilul meu, puterea mea nu mai e, mami și tati o să te iubească toată viața!”.
Sora lui George este devastată și a simțit nevoia să-și spună tristețea în mediul online. Aceasta a postat un mesaj cutremurător, care a stârnit un val de reacții emoționante.
„Astăzi sufletul meu a plecat, bucuria și mândria familiei mele a plecat, Dumnezeu a vrut să ni-l ia și nu o sa știm niciodată de ce el, era pâinea lui Dumnezeu un copil cu suflet bun și cu toată viața înainte… nu îmi vine sa cred ca am ajuns sa scriu asta despre fratele meu. Dumnezeu sa te odihnească in pace si sa te apere frățiorul meu ca aici nu a mai vrut sa te apere, vei fi cu noi si in inimile noastre toată viața ai fost cel mai bun frate, prieten si copil ne ai făcut mândrii de tine si de sufletul pe care îl ai in fiecare zi. Te iubim enorm de mult !
Va mulțumesc din suflet pentru mesajele voastre, dar o sa va rog sa nu îmi mai scrieți, ne este foarte greu și nu pot vorbi încă despre fratele meu la trecut. Va voi tine la curent când îl vom aduce acasă pentru cine dorește sa-i fie alături pe ultimul drum”, a fost şi mesajul transmis de aceasta.